Mărturisesc încă de la început că este un moment special pentru mine, în continuarea tuturor momentelor emoționante pe care le-am trăit până acum pe parcursul sarcinii. În scurt timp, voi lua o pauză de la titlulatura sub care mă cunoașteți, „Dr. Mihaela Matei, expertul Kilostop în alimentația gravidelor și proaspetelor mame”, și voi trece full time în rolul de proaspătă mămică. Ceea ce încerc să vă spun este că din ianuarie voi intra în concediul de maternitate.

Am ales subiectul ultimului articol pe care îl voi publica în această perioadă pe blog cu gândul la toate viitoarele și tinerele mămici care s-au alăturat comunității online SmartMama. Am adunat aici o serie de recomandări simple, dar pline de însemnătate, pentru zilele cu aromă de brad și cozonaci care ne așteaptă în curând.

Nicio regulă nu este dificilă când motivația vine din suflet

1. Respectă cele 3 mese principale pe zi

Păstrează tot ce este mai gras pentru prima parte a zilei. În perioada sarcinii, bila se lenevește, în consecință și digestia este îngreunată. Dacă mâncăm produsele mai grase la micul dejun și la prânz, cresc șansele ca digestia să se producă mai uşor, câtă vreme facem şi puțină mişcare pe parcursul zilei.

Integrează legumele la fiecare masă: conțin fibre care vor înlesni la rândul lor tranzitul intestinal. Pentru că așa ne dictează sezonul, pe lângă legumele proaspete, care trebuie să rămână în topul preferințelor noastre, putem consuma și murături. Am însă o atenționare specială pentru mămicile care au valori crescute ale tensiunii arteriale. Murăturile conțin sare, deci pot crește tensiunea, de aceea trebuie consumate cu mare grijă.

În general, fie că este vorba despre cele 3 mese principale sau despre gustări, este în regulă să mâncăm din toate, cu condiția să alegem cantități mici. Așadar, gustă, nu te lăsa pradă tentației de a goli platourile.

2. Fă mișcare

Activitatea fizică moderată trebuie să facă parte din meniul fiecărei zile din timpul sarcinii. Dacă resimți această regulă ca pe o responsabilitate în plus într-o perioadă și-așa destul de solicitantă, te poți rezuma la 15-20 de minute de plimbare după masa de prânz. Sau poți profita să mergi pe jos înainte sau după vizitele la membrii familiei și la prieteni.

3. Hidratează-te intens

Și aceasta este o regulă de care trebuie să ținem cont în general, nu numai vara sau câtă vreme suntem însărcinate. Nu confunda însă sucurile, care conțin calorii ascunse, nici măcar pe cele proaspăt stoarse, care rețin tot zahărul din fructe, cu o sursă viabilă de hidratare. Apa plată, completată de ceaiuri, rămâne cea mai bună variantă.

Câteva semnale de alarmă

  1. Nu mânca alimente prăjite, ci optează pentru preparatele la grătar sau la cuptor.
  2. Nu alătura smântână de casă sarmalelor, alege întotdeauna lactate pasteurizate.
  3. Nu consuma alimente crude. Bineînțeles, legumele și fructele proaspete nu fac obiectul acestei atenționări. Verifică dacă salata de boeuf conţine maioneză preparată cu ou crud. Anumite preparate tradiţionale au în componenţă carne crudă. Spune „Nu” și icrelor și peștelui oceanic crud, chiar dacă este afumat sau marinat.
  4. Refuză orice pahar cu alcool. Poate determina apariția riscului de malformaţii la făt, de aceea nu prea există loc de negocieri.

Propuneri de meniuri sănătoase pentru Crăciun

În primul rând, Crăciunul durează din 25 până pe 27 decembrie, nu zi de zi, fără încetare, până la Revelion și după. Bucură-te așadar de varietatea meniurilor pe care ți le propun, dar păstrează regula dreptei măsuri.

Pentru micul dejun:
  • 1 felie de tobă
  • 1 felie de lebăr sau de caltaboş
  • 1 lingură de salată de boeuf (dar fără maioneză cu ou crud!)
  • 1 felie de pâine
  • 1 legumă (ardei, roşie, castravete etc)
Pentru masa de prânz:
  • Varianta 1: o farfurie de ciorbă din carne slabă, 2-3 sărmăluţe din carne slabă și o lingură de mămăligă
  • Varianta 2: 2-3 sărmăluţe, o bucată de cârnat la grătar și salată de murături
La desert:
  • O prăjitură sau o felie de cozonac cât podul palmei, cu condiția să le mănânci înainte de ora 17.00
Pentru cină:
  • Varianta 1: friptură la grătar sau la cuptor cu salată de murături
  • Varianta 2: o porție de piftie slabă

Dragi cititoare, vă invit să rămâneți fidele și de sărbători motto-ului nostru „În timpul sarcinii, nu mâncăm cât doi, ci suntem sănătoși amândoi!”. În formula adaptată, haideți să îl păstrăm și după naștere. Vă doresc sărbători cu bucurii și o continuare frumoasă a poveștii de maternitate pe care am traversat-o împreună în ultimele luni!

Facebook Comments