Așa cum știm cu toții, copiii răcesc destul de des. Ca atare, primesc de multe ori întrebări de la mămici despre cum să-i ajute pe cei mici să treacă mai ușor peste perioadele în care sunt răciți. Iar una dintre cele mai frecvente astfel de întrebări este: ajută sau nu supa de pui?

La această întrebare am încercat să răspund și pentru revista SuperBebe, într-un video pe care îl veți putea urmări mai jos.

Așadar, haideți să vedem cât e mit și cât e realitate din minunile pe care se spune că le face supa de pui în răceli.

Beneficiile supei de pui

Așa cum ne-am obișnuit, realitatea este undeva la mijloc. Nu există studii care să arate că supa de pui chiar are un efect împotriva răcelilor dar în mod clar îi ajută pe copii (dar și pe adulți) să se simtă mai bine.

Citește și: Suplimentele, cât de bune sunt ele pentru copilul tău?

Iar asta din mai multe motive, pe care aș vrea să le enumăr mai jos.

1. Supa o putem mânca oricând, chiar și când suntem bolnavi

Atunci când suntem bolnavi, ne este greu să mâncăm, iar alimentele lichide sunt mai ușor de acceptat. Mai ales dacă ne doare în gât.

2. Supa caldă ajută la decongestionarea mucoasei nazale

Atunci când mâncăm o supă caldă, aburii care ies din farfurie ajută la decongestionarea mucoasei nazale. Așa că vom vedea cum începem să respirăm mai ușor.

3. Supa este un cocteil de nutrienți

Pentru a face din supă un adevărat medicament, îi putem pune multe legume și condimente, care să ne ajute organismul să lupte cu inflamația. Îi putem adăuga usturoi, legume de orice fel, turmeric (dacă vrem o supă mai condimentată) și să nu uităm de banalul pătrunjel (care conține Vitamina C).

Click aici și află cum să-ți înveți copilul să mănânce sănătos

Putem face, de asemenea, o supă acrită cu borș, care conține multe bacterii bune (probiotice).

Nu în ultimul rând ar fi componentele din carnea de pui dar și din oase. Aminoacizii și componentele cartilajului ar ajuta la refacerea diferitelor celule din organism.

4. Dincolo de nutrienți, supa de pui înseamnă grijă

Atunci când ești bolnav și cineva îți face o supă caldă, ți-o aduce și stă lângă tine să se asigure că ai mâncat-o, îți transmite indirect că are grijă de tine. Iar asta te face să te simți mai bine fie că ești copil, fie că ești adult.

Așadar, sfatul meu este să le oferiți supă de pui celor mici, mai ales atunci când sunt răciți. Asta pentru că un copil bine hrănit este un copil fericit!

Iată mai jos și videoul despre care vă vorbeam la începutul articolului. Vizionare plăcută și poftă bună!

Facebook Comments