Sâmbătă dimineața am participat la conferința “Mami, dă-mi să mănânc CE, CÂT și CÂND vreau!” despre alimentația copiilor mici, care l-a avut ca invitat pe Dr. Carlos Gonzalez, un pediatru spaniol renumit pentru abordarea relaxată a diversificării.

Deși trebuie să recunosc că nu știam nimic despre el (diversificarea nu face parte deocamdată din domeniul meu de activitate) am fost tare curioasă să văd despre ce este vorba.

Conferința a fost una dedicata mămicilor, ideea fiind de a transmite informațiile cât mai simplu cu putință. Așa că și eu la rândul meu, vă voi rezuma mai jos mesajele cu care am ramas eu și sper să vă fie de folos.

Recomandările Dr. Carlos Gonzalez pentru a depăși panica diversificării

În primele 6 luni de viață ale copilului toată lumea este de acord că laptele matern este cel mai bun și complet aliment. Compoziția acestuia variază în funcție de cât suge copilul, de vârsta acestuia și se adptează întotdeauna nevoilor lui. Dacă stăm să ne gândim bine, în cazul unui copil alăptat exclusiv la sân, nici mama nici pediatrul nu știu exact cât și ce mănâncă bebelușul dar acesta este sănătos și ia bine în greutate. Singurul element insuficient în laptele matern este fierul, motiv pentru care la vârsta de 6 luni este necesar să se înceapă diversificarea.

În acest moment începe panica și recomandările riguroase conform cărora copilul trebuie să mănânce x calorii, y grame de proteine, z g de carbohidrați și așa mai departe. Cu alte cuvinte, același bebeluș care în primele luni de viață a știut exact cât să mănânce ca să se dezvolte normal, nu mai știe ce să facă în continuare. Aici intervine abordarea inedită a dr. Gonzalez care sugerează că bebelușul poate fi lăsat în continuare să mănânce cât și ce vrea. Cu atât mai mult cu cât recomandările calorice din cărți sunt obținute în urma unor studii vechi și sunt de multe ori exagerate.

Spre exemplu, pentru a asigura nivelul optim de fier zilnic este suficientă o cantitate de 20 g pui/zi.

Este important ca inițial alimentele să fie pasate sub forma unui piure moale, iar consistența acestuia să crească treptat. Este momentul în care bebelușul începe să folosească lingurița și cana, pentru a bea apă. Biberonul rămâne doar pentru formulă (la copiii care și anterior diversificării erau hrăniți cu formula) și nu este recomandat să adăugăm cereale în lapte.

Educație, nu nutriție

O idee care mi-a plăcut foarte mult a fost aceea că scopul acestei perioade este educația, nu nutriția. Dacă tot ce îi oferim copilului este sănătos (adică alimente pregătite în casă, fără zahăr și cu cât mai puțină sare) el învață să aprecieze gusturile, texturile, mirosurile, cu alte cuvinte se împrietenește cu mâncarea. Astfel, până la vârsta de 1 an copilul poate mânca aproape toate alimentele pe care le mănâncî parinții, cu condiția ca acestea să fie sănătoase. Pentru că dacă nu sunt sănătoase, n-ar trebui să le mânânce nici părinții!

 

O altă nuanță importantă este aceea că “el poate mânca” și nu că “trebuie să mănânce”. Este normal ca cei mici să aibă preferințe alimentare și acestea se schimbă cu timpul.

Mi s-a părut de asemenea importantă ideea că trebuie descurajată utilizarea biberonului după vârstă de un an, acest lucru contribuind la reducerea meselor de pe parcursul nopții. La vârsta de un an formula poate fi înlocuită cu lapte de vacă însă atenție, laptele nu este o băutură (singura băutură recomandată copiilor este apa!), ci un aliment. Cu alte cuvinte atunci când copilul bea lapte acesta este în locul altei mese și nu în plus față de mesele obișnuite. Astfel evităm aportul crescut de calorii și obezitatea.

În a doua parte a conferinței lucrurile au devenit puțin mai științifice pentru că s-a discutat despre graficele utilizate în monitorizarea greutății și înalțimii copiilor.

Gonzalez

Deși aceasta este în mare parte treaba pediatrului părinții trebuie să știe că 3% din copiii fără probleme de sănătate pot avea o greutate mică (sub percentile 3).

Este important să monitorizăm atât greutatea cât și lungimea (înălțimea) copilului și să raportam întotdeauna greutatea la aceasta (există și grafice care iau în considerare indicele de masă corporală). Discordanțele între greutate și înălțime trebuie întotdeauna evaluate de către un specialist!

Cam astea cu fost informațiile cu care am rămas, sunt curioasă dacă a mai fost cineva în sală și ce a reținut? Ați citit cartea domnului doctor? Cum vi se pare?

Și nu uitați: un copil bine hrănit e un copil fericit!

 

Facebook Comments