Bună, dragii mei!

În articolul de azi m-am gândit să vorbim despre modul în care îi afectează obezitatea pe copii.

Am tot povestit de-a lungul timpului despre cauzele obezității la copil, despre ce am putea face ca să prevenim sau să tratăm această problemă, despre idei practice și rețete pentru a pune în aplicare schimbări cât de mici, dar nu am povestit niciodată despre motivul pentru care e atât de important să facem asta.

Deși sunt sigură că mulți dintre voi știți toate lucrurile astea, cred că e util să ne amintim de ce trebuie să luptăm atât de aprig cu obezitatea, de ce merită să facem tot ce putem pentru  a evita aceste complicații.

Voi începe cu complicațiile fizice pentru că acestea sunt cele mai evidente.

Complicațiile pulmonare

Din punct de vedere pulmonar, obezitatea determină dificultate la respirație. Inițial aceasta se resimte doar în timpul efortului fizic. Ulterior însă, cu cât greutatea crește, cu atât respirația devine mai dificilă chiar și în repaus. Copiii pot avea apnee de somn, ceea ce înseamnă existența unor perioade din timpul somnului în care respirația se oprește total și creierul nu se mai oxigenează. Acest lucru este foarte periculos pentru că afectează atenția și concentrarea în timpul zilei dar și pentru că duce la o creștere a riscului de moarte subită. De asemenea, astmul bronșic este mai frecvent la copiii care suferă de obezitate.

Afectarea cardiacă

Din punct de vedere cardiac, obezitatea în exces și practic un aport crescut de grăsimi și zahăr poate duce la depuneri de colesterol și la hipertensiune și chiar ischemie cardiacă. Din ce în ce mai mulți copii au valori ale tensiunii arteriale neobișnuit de mari pentru vârsta lor.

Tractul gastro-intestinal și aparatul locomotor

Tractul gastrointestinal are și el de suferit. Constipația este printre cele mai frecvente simptome ale acestor copii, fiind influențată de alimentația săracă în legume și fructe și de lipsa de activitate fizică. De asemenea, din cauza grăsimii abdominale poate apărea refluxul gastro esofagian.

Click aici și descoperă ce înseamnă o gustare sănătoasă pentru cel mic!

Ficatul este și el afectat de cantitatea crescută de grăsimi din alimentație și mulți dintre acești copii au steatoză hepatică de la o vârstă foarte mică.

Sistemul osteoarticular este cel care trebuie să susțină și să deplaseze toată greutatea și astfel putem avea de-a face cu dureri de genunchi și glezne și chiar cu modificări ale mersului prin afectarea articulației șoldului.

Aparatul reproducător

În cazul aparatului reproducător, fetițele pot prezenta pubertate precoce iar băieții pot avea ginecomastie (creșterea sânilor) și întârzierea dezvoltării pubertare. Sindromul ovarelor polichistice, tulburările ciclului menstrual și într-un final infertilitatea pot sa apară în asociere cu obezitatea și să necesite măsuri terapeutice complexe.

Cantitatea crescută de grăsime, mai ales cea de la nivel abdominal pot de asemenea să ducă la modificări ale glicemiei, până la apariția diabetului zaharat de tip 2. Acesta este un tip de diabet care apare de obicei la adulți, prin epuizarea rezervei de insulină a pancreasului. Dar epidemia de obezitate la copil cu care se confruntă țările civilizate de mai mulți ani a făcut ca această boală să fie din ce în ce mai frecventă la copii.

Deși problemele fizice sunt multiple și serioase, cred că afectarea psihologică este printre cele mai grave probleme cu care se vor confrunta acești copii. Cei mai mulți dintre ei se simt judecați sau jigniți și au o stimă de sine scăzută. Din păcate bullyingul este un fenomen din ce în ce mai prezent în școli sau la locurile de joacă, iar obezitatea nu face decât să accentueze acest lucru.

Le interzicem sau nu dulciurile copiilor? Click aici și află părerea mea de nutriționist!

Tulburările emoționale vor agrava relația cu mâncarea și nu vor face decât să închidă un cerc vicios. Din păcate copilul cu obezitate este mult mai predispus să ajungă un adult obez cu tulburări de comportament alimentar, cu o percepție distorsionată a imaginii despre propriul corp și uneori chiar depresiv. Cred că sunteți de acord cu mine când spun că un copil nu ar trebui să se confrunte niciodată cu o povară atât de mare.

Sper că am reușit să vă atrag atenția, deși nu îmi doresc să vă alarmez, ci doar să vă conving că nici un efort făcut pentru a preveni sau trata obezitatea la copii nu este prea mare.

Și nu uitați deviza noastră: un copil bine hrănit este un copil fericit!

Facebook Comments