În articolul de azi mi-am propus să discutăm despre un subiect cu care mă întâlnesc foarte des la consultații. Întâlnesc deseori familii care vin cu cel mic la consultație pentru că acesta are o greutate prea mare. Dar de multe ori nu știu exact ce anume i-a adus în situația asta și nici nu știu cum să facă o schimbare.

Obiceiurile alimentare și de mișcare, cauza principală a kilogramelor în plus

Opinia generală este că problemele cu greutatea sunt “genetice”. În realitate, componenta genetică are doar o mică pondere. Cele care se transmit cu adevărat sunt obiceiurile alimentare și activitatea fizică pe care o fac membrii familiei. Aceștia sunt factorii de mediu care sunt modificabili și care sunt de fapt responsabili de surplusul de kilograme, de multe ori existent la mai mulți membri ai familiei.

  • tipul și cantitatea de alimente disponibile
  • gustările sau ronțăielile dintre mese
  • nivelul de activitate fizică
  • numărul și calitatea meselor pe care le luăm în oraș
  • consumul de băuturi carbogazoase și de dulciuri
  • timpul petrecut la televizor, calculator

Citește și: „Cât de important este să ținem cont de calorii în cazul celor mici?”

Și cei mici mănâncă emoțional

După ce investigăm și vedem cum stăm la categoriile de mai sus, este important să evaluăm și componenta emoțională. Copiii cărora le este tot timpul foame pot fi de fapt stresați sau supărați și pot încerca să mănânce pentru a se simți mai bine. După un timp le va fi greu să își dea seama când le este foame cu adevărat și când mănâncă pe fond emoțional. Îi putem încuraja să vorbească despre sentimentele lor și trebuie să le explicăm că tristețea sau celelalte probleme cu care se confruntă vor fi acolo și după ce vor mânca.

Este important să vorbim cu cei mici despre greutate și aspectul corpului, despre cât de bine se simt în propria piele și despre cum simt că sunt percepuți de către ceilalți. Putem să îi întrebăm cum se simt când sunt la școală, dacă vorbesc despre asta cu colegii sau dacă aceștia fac glume pe seama lor. Sau putem să aflăm că nu prea se descurcă bine la sport și că sunt aleși ultimii la jocurile pe echipe. Sau poate au constatat că se îmbracă mai greu și că îi strâng anumite haine.

Aceste probleme sunt frustrante și apar frecvent în rândul copiilor supraponderali și obezi. Și pentru că stima de sine se construiește chiar de la vârste mici, e important să îi încurajăm să vorbească despre cum se simt și să îi asigurăm că îi înțelegem și că suntem alături de ei. Dacă am avut la rândul nostru probleme cu greutatea, poate fi folositor să le povestim despre asta.

Scopul acestor discuții este ca cel mic să înțeleagă că este iubit indiferent de greutate sau de aspectul fizic, că este înțeles și susținut și că e OK să fim diferiți, atât timp cât suntem sănătoși și mulțumiți. Nu e recomandat să îi speriem și să îi amenințăm cu o dietă drastică sau să le arătăm că suntem nemulțumiți de felul în care arată. Se pot simți respinși, neînțeleși.

Cel mai important este să începem să facem împreună cu ei pași mici în schimbarea obiceiurilor alimentare și să le oferim un exemplu bun.

Primii pași către scăderea în greutate

Alegerea unui țel realist este, de asemenea, foarte importantă. Poate fi suficient să încetinim viteza cu care cel mic ia în greutate sau să ne propunem să își mențină greutatea. Astfel, dacă greutatea rămâne aceeași pe o perioadă de un an să zicem, dar copilul crește 10 cm în acest an, lucrurile vor sta mult mai bine. De obicei, schimbarea va dura 6 luni sau chiar mai mult și e important să avem răbdare și să fim perseverenți în schimbările pe care le facem.

De asemenea, schimbările trebuie să fie mici și progresive. Dacă trecem brusc de la o alimentație bazată pe fast food la una doar cu pui la grătar și legume la abur, e posibil să avem parte de multe proteste. Poate e mult mai realizabil ca inițial să reducem numărul meselor la fast food, sau al dulciurilor spre exemplu și abia apoi să introducem alimente noi.

Vezi aici cum să prepari un șnițel sănătos pe placul celui mic!

Poate părea copleșitor, dar orice drum lung începe cu un prim pas. Niciun efort nu va rămâne fără rezultat, iar bucuria de a avea un copil sănătos și fericit merită orice sacrificiu. Vă încurajez să faceți chiar de azi o mică schimbare în felul în care mănâncă familia dumneavoastră, să vorbiți deschis și cu mult calm despre greutate și să nu ezitați să cereți ajutor atunci când nu vă descurcați singuri.

Și toate astea pentru că un copil bine hrănit e un copil fericit.

Facebook Comments