Citește aici: 4 idei de ronțăieli sănătoase pentru cei mici
Pe lângă aspectul frumos, un alt secret de care mă folosesc este să combin legumele cu un alt ingredient pe care cei mici îl consumă deja. Iar de cele mai multe ori ingredientul cu care nu dau greș este brânza, sub toate formele ei. Aproape toată lumea iubește brânza, iar dacă o alegem cu atenție pe cea care nu are foarte multe grăsimi (telemea de vacă light, mozzarella proaspătă, ricotta, brânzică de casă) putem crea rețete simple și delicioase pentru întreaga familie.
Budincă de legume
Așa a apărut și această budincă de legume, una dintre rețetele de bază din caietul meu.
Ingrediente
- 500 g legume (am folosit cu succes dovlecei, broccoli, conopidă sau chiar mix de legume congelate)
- 200 g brânză cottage cu 5% grăsime
- 2 ouă
- sare
- piper
- verdeață la alegere
Mod de preparare
Legumele se spală și se taie felii sau cuburi de dimensiuni egale. Se amestecă într-un bol încăpător cu ouăle bătute și brânzica apoi se condimentează după gust. Se toarnă amestecul într-o formă termorezistentă sau într-o tavă și se dă la cuptor 25-30 de minute până se rumenește ușor deasupra.
Această budincă este delicioasă consumată caldă, cu puțină cărniță la cuptor, dar poate fi consumată și rece. Astfel, este o idee foarte bună pentru pachețelul celui mic.
Sper să vă placă și vouă la fel de mult cum le place pofticioșilor care îmi trec pragul cabinetului !
Poftă bună și nu uitați că un copil bine hrănit e un copil fericit!
1 comentariu